Necrologul unui torționar

Ion Ficior, fostul comandant al lagărului comunist de la Periprava, a murit ieri la spitalul Închisorii Jilava.

Ficior a lucrat la pușcăriile de la Poarta Albă, Suceva și Borzești între 1953 și 1958, când a fost trimis la Periprava în calitate de locțiitor și apoi comandant, între 1958 și 1963.

„Colonia de muncă” de la Periprava fusese înființată în 1957 pe grindul Letea din Delta Dunării, într-o zonă izolată și greu accesibilă. Inițial, aici ajungeau infractorii de drept comun, însă a apărut imediat și o secție specială pentru deținuți politici.

Decretul Marii Adunări Naționale din 1950 pregătea terenul pentru reținerea și închiderea celor ce se opuneau regimului: se înfiinţau unităţile de muncă „pentru reeducarea elementelor duşmănoase Republicii Populare Române şi în vederea pregătirii şi încadrării lor pentru viaţa socială în condiţiile democraţiei populare şi construirii socialismului”.

Barăcile în care stăteau deținuții erau făcute din chirpici, acoperite cu stuf și fără podea, doar pământ bătătorit pe jos. Secția specială pentru elementele dușmănoase era formată din 4 barăci, cu o capacitate de 500 de oameni. Lumina era puțină, aerisirea precară, iar în fiecare baracă se găseau o găleată pentru nevoi și un hârdău de apă pentru băut.

Colonia avea în administrare 2000ha de teren agricol, cea mai mare parte a muncilor fiind făcute manual de către deținuți. Iarna, deținuții tăiau stuf pentru export, având normă zilnică de abia putea fi atinsă, îmbrăcați sumar și de multe ori fără încălțări. Mărturiile supraviețuitorilor vorbesc despre degerături, oameni înghețați, bătăile crunte datorate neîndeplinirii normei zilnice, foamea și frigul ce lucrau necontenit la frângerea fizică și psihică a deținuților. De foame, oamenii mâncau porumb crud, cu riscul bătăilor administrate dacă erau prinși, sau șerpi și broașe, dacă le puteau prinde.

Ion Ficior a devenit celebru pentru cruzimea și excesul de zel de care a dat dovadă în timpul cât a condus Periprava. Numărul deținuților morți aici depășește suta, însă nu este clar nici astăzi, aceștia fiind îngropați în gropi comune, nesemnalizate. Ficior dădea dovadă de o cruzime și o inventivitate ieșite din comun în aplicarea pedepselor pentru deținuții ce nu își făceau norma, încălcau cuvântul lui sau pur și simplu aveau ghinionul de a ieși în calea lui. Se găsesc numeroase articole și interviuri cu supraviețuitori pe internet.

În martie 2017, la aproape 60 de ani distanță, Ion Ficior a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. E prea târziu, e un bătrân inofensiv, s-a auzit din public.

Nu e niciodată prea târziu să recunoști și să pedepsești o crimă. Mai ales o sută de crime. Omuciderea nu se prescrie niciodată.

Ficior n-a fost un simplu executant, n-are nici măcar scuza aia transparentă cum că ar fi executate ordine. El a participat activ și entuziast la zdrobirea trupurilor și sufletelor unor oameni care n-au acceptat regimul comunist. Asta nu se uită și nu se iartă.