Spre deosebire de Cuba, unde nu au voie să iasă cu barca și să pescuiască decât cu licență, și nu se știe unde naiba e peștele, că peste tot se găsește doar pui cu orez sau porc cu fasole, în Zanzibar atât localnicii, cât și turiștii se bucură din plin de fructele mării.
La orice terasă poți comanda, la orice oră, „Fish of the day”, adică „Ce-o fi prins pescarul de dimineață”. La cele mai răsărite, găsești întotdeauna ton, kingfish, biban de mare, calamar, caracatiță, creveți și homar, toate proaspete. Găsești și pui ori vită, de regulă sub formă de frigărui, în variantele picant, foarte picant și Iadul Însuși.
E recomandat ca, orice ai comanda, să fi văzut acel ceva mișcând de curând. Toate astea sunt însoțite de chipsy (cartofi prăjiți), legume la grătar, banane prăjite, cous cous, orez, etc.
Cea mai gustoasă masă din istorie am luat-o pe o insulă, la vreo 5km în larg. Plecasem vreo 16 oameni cu barca, încălcând toate regulile de siguranță maritimă din lume, stând atârnați pe margini, cu picioarele ori mâinile în apă. Cumpărasem din port niște biban roșu, iar barcagii au zis că mai luăm ceva din drum (stupoare).
Pe la 4km în larg, ne oprim lângă un soi de baliză/flotor legat cu sfoară de fundul apei, ce părea să nu fie mai adâncă de 3m. După câteva clipe, iese la suprafață un tip cu mască și ochelari de scafandru, fără tub de oxigen. Schimbă câteva vorbe cu barcagiul, își pune masca și pleacă înspre fundul apei, lăsând să se vadă pușca-harpon din mâna dreapta. Revine imediat cu o ditamai caracatița, pe care ne-o aruncă în barcă, ia banii, îi bagă sub mască și își vede de treabă.
Peste jumătate de oră, pe insulă, se băteau turcii la gurile noastre. E o insulă nelocuită, dar folosită pentru a duce turiștii la plimbare și grătar de pește. Sunt câteva umbrare din lemn și niște băncuțe, și vin localnicii cu lăzi frigorifice din care îți vând bere ori sucuri, relativ reci.
Pe o limbă de nisip, aproape de insulă, se vedeau niște umbrare din pânză și un morman de nuci de cocos. Dacă îți cumpărai o nucă de cocos, puteai sta sub umbrar. Dacă nu, te bronzai. După câteva ore, proprietarii umbrarelor strâng și pleacă, luând cu ei cojile rămase. Când vine fluxul, din limba de nisip rămâne doar un dâmb abia vizibil.
