Cei mai mulți zanzibarezi sunt, cel puțin la nivel declarativ, musulmani. Nenea ăla zbiară din difuzoare de 5 ori pe zi, dar oamenii nu prea se obosesc să se oprească din ceea ce fac și să se roage. Seara se adună grupuri de bărbați la moschee, cam jumătate dintre femei umblă cu capul acoperit, iar uniforma elevelor include hijab-ul.
Pe insulă există o mănăstire creștină, unde am înțeles că își cresc proprii porci pentru consum. Cunosc o tânără maasai care umblă cu cruciulița de aur la gât, la vedere. Unii localnici consumă alcool, uneori produs chiar de ei, din fructe (gongo – țuică din papaya), iar cei care nu consumă nu au o problemă să facă comerț cu alcool și să înlesnească turiștilor accesul la apa de foc. Business is business.
Fără nici o legătură cu religia, ajungem la legume: sunt dezamăgitoare! Singurul soi de roșii este cel pe care noi îl numim „prunișoare”, mai mult cărnos decât zemos, și se culeg înainte de a fi coapte. Motivul este rezistența la manipulare și transport: o legumă zemoasă, cu coaja moale, nu suportă încărcarea în lăzile din lemn neșlefuit, expunerea pe tarabă, transportul spre casă și apoi încă o zi – două în frigider. Nu au lăzi din plastic, depozite și mașini frigorifice.
Caastraveții sunt alb-gălbui și au un gust apos, ardeii grași sunt invariabil verzi, vinetele sunt mici și diforme. Se simte acut lipsa unor semințe de hibrizi selectați pentru rezistență, dar și gust, și a tehnologiei de producție – sisteme de picurare, tratamente înpotriva dăunătorilor, etc.
În schimb, fructele sunt WOW! DECI WOW! Ananasul e perfect copt, iar miezul nu e deloc lemnos, mango nu are aroma înțepătoare pe care o întâlnim la noi (deh, cules încă necopt și transportat 7.000km…), iar portocalele nu sunt deloc portocalii. Sunt verzi ori galbene, cu pete și neregularități, de nu s-ar atinge nimeni de ele în piață. Dar pe cât sunt de urâte, pe atât sunt de aromate și zemoase.
