Insula asta este, într-adevăr, paradisul pe pământ, cel puțin pentru turiști. Nisipul alb și fin, oceanul albastru și limpede, fauna acvatică colorată și abundentă, excursiile la delfini și snorkeling, cocotierii, bananierii, baobabii, ananaşii imenși, mango și bananele perfect coapte, creveții, calamarii și homarii cu sos de usturoi și lime, Coca Cola rece sub umbrarele din stuf, bungalow-urile cu vedere la ocean și aer condiționat, ce îți mai poți dori?
Ca turist, nu mult mai multe. Ca localnic, însă, paradisul ăsta lasă mult de dorit. Sunt multe sate ce încă nu au curent ori apă potabilă ori drumuri asfaltate sau măcar pietruite. Toate resort-urile au generator de rezervă, iar unele, mai retrase, au bazin propriu de apă și sunt alimentate zilnic cu cisterna, în timp ce fosele sunt golite cu vidanja.
Am văzut multe școli cu semnul Unicef pe ele, iar la ora de terminare a cursurilor se umplu străzile și plajele de copii în uniformă. Ăsta e semn bun, nu prea am văzut copii hai hui în zilele de școală, iar uniformele sunt mai mereu curate și îngrijite. Când ajung acasă, însă, se schimbă în ceea ce este probabil singurul lor rând de haine, de multe ori atât de ponosite încât nu mai știi care e peticul și care e materialul original.
Se joacă pe plajă ori pe vreun maidan cu mingi jerpelite ori își inventează jocuri care nu necesită jucării. Când văd străini, îi împresoară și fac o zarvă teribilă, ori stau la gardul vreunui restaurant și îi salută în engleză, sperând la o bomboană ori câțiva şilingi. Am scos la un moment dat un șervețel dintr-un pachet, după ce făcusem pe caruselul uman pentru niște țânci, și au fost absolut fascinați de invenție. Au vrut și ei, așa că imediat m-am trezit înconjurat de 9 copii care se tamponau atent pe frunți cu șervețele parfumate.
Am văzut mai multe piețe în care fermierii își aduc marfa în lăzi confecționate din lemn și în coșuri din frunze de palmier. Nu au lăzi standard, saci de rafie ori plastic. Pe marginea drumului se vând snopi de nuiele, de lemne de foc ori saci uriași de cărbune. Cei mai mulți încă folosesc aceste materiale pentru gătit iar cei un pic mai înstăriți folosesc butelii de gaz.
În oraș nu există nici un magazin de frigidere noi, doar curți cu frigidere la mâna a doua, a treia, a…n-a. Dacă se strică vreunul, nu ai de unde să cumperi ori comanzi o piesă anume, trebuie să improvizezi, să ai noroc să găsești una similară la dezmembrări ori să îl înlocuiești.
Se găsesc, din fericire, lapte la cutie, apă îmbuteliată și pui congelați. Doar pui congelați, și ăia cam sfrijiți. Nu piept dezosat, nu pulpe ori aripioare separat, nu inimi ori ficăței. Te descurci cu ce ai. Noroc că oceanul e foarte darnic cu varietățile de pește, altfel ar fi foarte monoton dpdv gastronomic.
Vestea bună e că văd acum mai mulți turiști decât acum 2 ani, mai multe minivan-uri pe șosea, mai multe bărci în larg. Localnicii au început să folosească masiv plățile pe mobil, și văd apărând și multe smartphoane, ce-i drept, mărci low cost.
(Scris pe 22 ianuarie 2017)
