Insula are, teoretic, 600.000 de locuitori, dar zău că nu par a fi mai mulți de 100.000 în Stone Town (capitala și singurul oraş) și cele câteva sate de pescari pe care le vezi pe plaje.
Drumurile asfaltate se pot număra pe degetele de la mâna unui tăietor de lemne ghinionist, transportul în comun e reprezentat de camionete cu remorcă și coviltir, care opresc oricând cineva trebuie să urce ori coboare. Mergând pe șosea, prin pădure, dai peste grupuri de călători ce cară coșuri cu fructe ori cu pește ori te miri ce, dovadă că sunt și multe așezări inaccesibile.
Traficul nu e tocmai aglomerat, dar e haotic din cauza mixului de mașini vechi, minibusuri, camioane și toate vehiculele pe 2 sau 3 roți, cu tracțiune umană sau animală, pe care vi le puteți închipui.
Casele din satele mai răsărite sunt făcute din blocuri de ciment, cu acoperiș din tablă ori frunze de palmier. De regulă au o singură cameră, maxim două. Prin junglă se văd adesea colibe din chirpici și nuiele.
Cele mai multe nu au apă potabilă (aduc cu butoaiele de la fântâni publice) ori curent.
Am observat în satul de pescari multe mașini de spălat cu încărcare verticală, vechi și ponosite. Neavând cum să le folosească, oamenii țin apa potabilă în cuvele din inox ori spală de mână în ele.
Cele mai mari venituri le au cei ce reușesc să ia contact cu turiștii, motiv pentru care dacă nu ești atent, te trezești că ai cumpărat un şal cu Hakuna Matata ori ai deja jumătate de mână tatuată cu henna.
Cei mai mulți au telefoane vechi, stil Alcatel One Touch, prin care țin legătura cu eventuali prieteni ori rude ce au întâlnit un turist cu o anume nevoie. Adulții știu, însă, cum se folosește un smartphone, iar copiii știu când li se face poză ori când sunt chemați la selfie, și știu să dea scroll la poze.
(Episodul a apărut în 2017 dar descrie experiența din vacanța 2015.)
