N-am vizitat prea multe zone rurale, doar ce am văzut în goana autocarului. Ce am văzut, însă, seamănă cumva cu satele sărace și predominant agrare de la noi: plantații nesfărșite de orez, brăzdate de poteci și canale, ocazional porumb, bananieri și cocotieri răsfirați și ocazional grădini de legume.
Casele sunt simple, pătrate, făcute din blocuri de ciment, cu acoperiș din tablă. Cele mai multe nu au gard, curtea, grădina și maidanul contopindu-se într-un mare spațiu de joacă pentru copii și de scurmat pentru cele mai aerodinamice găini din galaxie. Pe malurile râurilor localnicii cresc bivoli de apă, folosiți pentru tracțiune animală ori pentru friptură și se ocupă și cu pescuitul.
Șocul cultural și tehnologic a avut loc atunci când călătoream între 2 orașe cu un autobuz de noapte și ne-am rezervat bilete de avion pe WiFi-ul autobuzului, plătind cu cardul, în timp ce traversam niște câmpuri de orez cât vedeai cu ochii.
Toți vietnamezii cât de cât înstăriți au smartfoane și abonament la internet. Adică mai toți cei care au de-a face cu turiștii, pentru că acolo e rost de bani mulți și rapid. Vorbesc un pic de engleză, dar nu prea multă și cu accent amuzant, de parcă orice afirmație ar fi o întrebare.
Le place maxim cultura vestică, le plac mărcile, hainele, stilul de viață, muzica, tot. Pe afișe și reclame sunt mulți albi zâmbitori iar manechinele din magazine sunt caucazieni supli și musculoși. Și chinezii cred că sunt la fel, pentru că la Mausoleul lui Ho Chi Minh au făcut mai multe poze cu grupul nostru, mai ales cu blondele, decât cu mausoleul propriu-zis.
Pe de altă parte, le place maxim și bling-ul. Orice chestie care sclipește, țopăie, are luminițe, e aurită și are ciucuri roșii e mișto. Toate, dar TOATE mașinile și autocarele cu care am mers aveau niște ciucurei la oglindă sau un mic zeu aurit pe bord, cu butoane. Presupun că au muzicuță și se învârt sau așa ceva.
Bărbații poartă inele ori ghiuluri și unghia mică, cea mare, ambele sau toate unghiile mari – semn că nu prestează muncă fizică, dificilă. Must be a cultural thing, dar e absolut dezgustător. Așa cum e și obiceiul de a își trage nasul, a râgâi sau a scuipa zgomotos, de față cu turiștii. Pe câțiva i-am privit dezaprobator și cred că sunt pe drumul cel bun.
Scris pe 20 Mai 2017
