Când spui Vietnam și te gândești că e o țară comunistă, te aștepți preponderent la colibe, plantații de orez și drumuri de țărână. Ceea ce nu e complet greșit pentru zona rurală, însă orașele sunt cu totul altfel decât te-ai aștepta. (Voi reveni și la zona rurală).
Hanoi e un oraș plin de viață. Și de scutere. Mai ales de scutere. Vin din toate direcțiile și merg în toate direcțiile, fără să țină cont de semafoare, semne de circulație ori marcajele de pe carosabil. Se mișcă haotic, și totuși coordonat, ca un banc de pești, se despică pentru a face loc unui obstacol și se reunesc imediat după el. Ca să treci strada îți trebuie doar curaj și mișcări lente și previzibile. Semnul de trecere de pietoni nu are nici o valoare. De fapt, ăsta e secretul traficului infernal de acolo: să nu faci mișcări bruște și să lași să se înțeleagă ce intenții ai.
Centrul vechi este plin de turiști, majoritatea tineri backpackeri europeni ori americani, pe care îi recunoști de departe după șlapi ori ghete de trekking, șalvari cu modele asiatice și maieurile viu colorate cu elefanți ori mandale. Clădirile sunt foarte înguste și lungi, fiind lipite una de alta. (ori din motive de taxare pe front stradal, ori din cauză că negustorii își doreau deschiderea la stradă și era scump terenul).
În tot orașul (și restul țării, de altfel), observi o efervescență încredibilă a antreprenoriatului, de orice nivel. Nu există parter de clădire liber, absolut toate sunt ori restaurant, ori bar, ori magazin cu băuturi și snacks sau cu haine „de firmă”, ori agenție de turism, ori cafenea, ori orice! Cam una din 5 clădiri a devenit hotel ori hostel.
Străzile și așa înguste sunt presărate cu câte un grătar unde se prepară frigărui picante de pui, porc ori caracatiță, de o tarabă cu sucuri ori pachețele de primăvară, de vânzători ambulanți de fructe ori produse de patiserie. Toți vor să vândă, toți te îmbie și te salută cu un „Hello, Pepsi!”, „Hello, Bia! (Beer)”.
Street food e minunată, bucătarii au grijă ca totul să fie curat, produsele sunt proaspete, iar mirosurile te îmbie de peste tot. La ora 00.00, majoritatea localurilor se închid, iar proprietarii și angajații (de regulă, o familie întreagă) se așează pe trotuar cu un furtun și niște ligheane cu apă, începând spălatul vaselor, în timp ce alții gătesc în sfărșit și pentru ei înșiși. E în continuare hărmălaie, pentru că vorbesc și râd în gura mare.
Dimineață la ora 8.00 deja deschid din nou prăvăliile. O nouă zi începe.
Text scris pe 20 Mai 2017
