Când mergi pe șosea ori autostradă te surprinde numărul mic de mașini și camioane și mai ales vechimea lor. Majoritatea sunt din anii ’50-’60, iar tractoarele pe care le vezi ocazional pe câmp la fel.
De fapt, camioanele sunt destul de rare, iar utilitarele de marfă sunt aproape inexistente, inclusiv în orașe.
Relieful e foarte fragmentat, spectaculos pentru turiști, însă nepotrivit pentru agricultură. Solul are mai peste tot culoarea și textura de cărămidă pisată: e roșu și grunjos, motiv pentru care livezile de banane, mango ori citrice sunt cele mai vizibile.
Producțiile de trestie de zahăr și tutun sunt, practic, vedetele Cubei, furnizând cele mai de succes produse de export: romul și havanele.
Cu toate acestea, producția de zahăr a scăzut masiv după căderea URSS, unul dintre principalii clienți. Agricultura reprezintă sub 5% din PIB, dar ocupă 10% din forța de muncă. Utilajele și echipamentele vechi, lipsa semințelor de hibrizi avansați și a fertilizatorilor și pesticidelor moderne își spun cuvântul.
O mare parte din alimente este importată, inclusiv cantități mari de orez, produs de bază al bucătăriei cubaneze. Doar cu cartofii se pare că sunt probleme, din moment ce nu se găsesc în afara „sezonului”.
Vitele de pe câmp sunt puține și sfrijite de le numeri coastele. Mi-au trebuit 9 zile ca să descopăr lapte lichid la magazin, dar am văzut saci de 25kg de lapte praf din Mexic.
Există o singură marcă de apă îmbuteliată, aceeași fabrică producând și un suc de portocale, unul de lămâie și unul tip Cola. Există două mărci de bere, Cristal (bere blondă) și Bucanero (bere arămie și brună, stron). Cristal se găsește peste tot și are drept slogan „berea preferată a cubanezilor” 
Salariul mediu este estimat la aproximativ 30$ pe lună în Havana, dar nu cred că depășește 15-20$ în zonele rurale (2016).
