Cuba seamănă întrucâtva cu România la începutul anilor ’90. Începe să miroasă a libertate și a prosperitate, iar cei care se află în prima linie sunt cei care au contact cu turiștii.
E drept, Cuba nu are mamuții industriali pe care îi avea România, dar poate că ăsta nu e un lucru rău. În cazul în care va alege calea deschiderii, „tranziția” nu va fi îngreunată de sifonări cu ajutoare de stat, privatizări către afaceriști de carton și mitinguri cu „nu ne vindem țara”.
75% din PIB e generat de servicii, iar sumele cresc de la an la an. Hoteluri, pensiuni și restaurante se construiesc și renovează în ritm alert. Turiștii nu aduc doar bani, ci, aș zice eu, mai important, aduc informații și mentalități din țări mult mai prospere. Astea sunt esențiale pentru o țară în care televiziunea și internetul sunt cenzurate.
Accesul la internet trebuie să devină mult mai ieftin și mai liber, deși ăsta e un proces pe care Partidul Comunist din Cuba cred că vrea să îl amâne cât mai mult.
La fel, deschiderea granițelor pentru proprii cetățeni e foarte importantă, cu tot riscul unui exod pe termen scurt și mediu. Cubanezii care ar pleca (și mulți ar pleca a doua zi, cu pluta din nuci de cocos dacă trebuie) ar trimite bani acasă și idei de business. Spre deosebire de România, Cuba e la doar 350km de o țară foarte prosperă, cu care ar putea lega imediat relații comerciale și financiare solide.
Deschiderea granițelor pentru importuri de mașini și echipamente ar trebui să fie prioritate 0. Capitalul tehnic e atât de vechi și uzat moral, încât centrele de reciclare de fer vechi ar avea de lucru ani întregi, iar nevoia de investiții e imensă.
Trendul pare să fie deja definit, apar tot mai multe întreprinderi individuale (cuentapropismos), iar presiunea se pune către creșterea numărului lor și a domeniilor în care pot opera. Mai e nevoie de dezvoltarea sistemului financiar și, oricât de SF ar suna, de o bursă de valori la Havana.
Ar mai fi mica problemă a sistemului monetar, cu 2 monezi proprii și convertibilitatea redusă a valutei. Moneda localnicilor trebuie să dispară, iar schimbul și deținerea de valută să fie libere. Aici văd unul dintre cele mai mari riscuri, la tentația statului de a se finanța prin inflație, ceea ce ar îngreuna masiv calculul antreprenorilor.
Direcția asta nu e suficient de sigură, Cuba a mai cunoscut câteva perioade de oarecare liberalizare, urmate de inversarea curentului și recuperarea rolului statului, dar nici una de așa o anvergură. Mă tem că o întoarcere la un regim mai comunist de atât ar însemna uz de forță, naționalizări și un bilet doar dus spre Venezuela.
Cel mai bun lucru pe care îl poate face acum cineva e să viziteze Cuba. Să se bucure de ea așa cum e acum, să cheltuie bani, să povestească despre cum e în restul lumii, să poarte discuții subversive cu un solist de la Buena Vista Social Club și să încurajeze inițiativa privată și deschiderea țării.
Cuba ar putea deveni în scurt timp destinația de concediu preferată și un centru logistic important pentru America de N și nu numai.
Trăiască Rom + Cola!
Episodul e din Mai 2016. De atunci, înțeleg că a crescut galopant numărul turiștilor și urmează să fie modificată Constituția pentru a extinde dreptul la proprietate privată și deschiderea de afaceri.
